Turcia şi Uniunea Europeană

09.03.09 09:52:14

Turcia şi Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este alcătuită din 27 de state, incluzând şi România. Despre intrarea Turciei în uniune încă nu s-a luat nicio decizie, iar eventuala viitoare aderare a acestei ţări a provocat numeroase discuţii furtunoase.

Din punct de vedere geografic, se poate spune că Turcia nu are ce căuta în UE, deoarece majoritatea ţării este situată în afara continentului European. Însă trecutul istoric al ţării este atât de legat de continentul European, încât acest aspect nu poate fi neglijat. Alte opinii iau în considerare poziţia Turciei ca pe una  strategică, din punct de vedere al apărării, şi al transportului de petrol.

Papa Benedict al-XVI-lea a suţinut că vede Turcia, precum un pod între Asia şi Europa şi ca o intersecţie între culturi şi religii. Pe de altă parte, preşedintele francez Sarkozy, este total împotriva aderării Turciei la UE şi consideră că ar trebuii formată o alianţă separată a statelor mediteraneene. De asemenea, acesta susţine că şi graniţele actuale ale UE ar trebui să fie micşorate şi modificate.

Un rol important în această decizie, vitală pentru Turcia, îl are religia. Unul dintre elementele, care unesc ţările membre ale Uniunii Europene sunt religia creştină şi tradiţiile culturale, care sunt total diferite de Turcia, care este o ţară islamică. De aici porneşte teama de o eventuală islamizare a Europei şi de valuri de imigranţi. Deşi ţara s-a străduit mult în ultimii ani să se conformeze cerinţelor UE şi a instaurat deja câteva reforme menite să dezvolte un regim democratic stabil, încă sunt multe aspecte, care pot fi îmbunătăţite, mai ales în domeniul corupţiei, libertăţii  de exprimare, dreputurilor femeilor şi a etniilor minoritare nemusulmane.

Turcia islamică este foarte diferită de statele UE prin părerile şi acţiunile sale. Co toate acestea, deoarece guvernul turc respectă majoritatea legilor internaţionale, încă există posibilitatea de a discuta despre aderarea tării la Uniunea Europeană.

Ultimele curiozităţi...

12.06.2012 Vânătoarea în regiunile sălbatice
15.12.2010 Caligrafia turcească
13.09.2010 Imnul naţional turc

Ultima discuţie...

03.02.2012 Xrumer 7.0 Elite - cele mai bune programe de promovare pe Internet !
09.05.2011 despre sejur side
09.05.2011 religia
08.05.2011 finike

Ultima fotografie...

teatru roman
templul lui Ap
Efes
Perge II
Perge I